Peste 5.000  de persoane pasionate de pedalat si biciclete au fost prezente in parcul Izvor din Capitala, in weekend-ul 3 – 4 septembrie, si s-au bucurat de un festival al biciclistilor urbani, la BikeFest. Pe parcursul celor doua zile, cei prezenti si-au putut testa indrazneala, rezistenta si viteza la cele mai tari competitii, s-au distrat, s-au relaxat, au castigat multe premii si au petrecut timp de calitate alaturi de prieteni si familie.

BikeFest este un eveniment ajuns la a sasea editie, organizat de Asociatia Green Revolution in parteneriat cu Raiffeisen Bank si realizat cu sprijinul Camerei Deputatilor si a Comisiei pentru Mediu si Echilibru Ecologic.

Pentru prima data, in cadrul BikeFest 2016, Green Revolution cu sustinerea NoMad au organizat doua curse Urban Race: una dedicata mountainbikerilor – Urban Race MTB – si una iubitorilor curselor de sosea – Urban Race Road. Cele doua curse au adus la start peste 700 de participanti. Traseul a fost unul inedit, cu startul si finish-ul in curtea Palatului Parlamentului si cu parcurgerea, atat a aleilor cu dale din curtea Palatului Parlamentului, care au inclus urcari si coborari solicitante, cat si a bulevardelor din jurul acestuia si din Parcul Izvor. Rezultatele pot fi verificate aici: http://goo.gl/ECe9Na.

In 2009 am inceput sa investim in proiectul I’Velo pentru ca eram convinsi ca Bucurestiul are nevoie de o schimbare de mentalitate in ceea ce priveste transportul urban. De atunci sarbatorim, in fiecare toamna, impreuna cu voi mersul pe bicicleta. Toamna aceasta ne-a adus si mai multi biciclisti si ne bucuram ca mersul pe bicicleta devine o practica”, a declarat Corina Vasile, Director Comunicare si Relatii Publice Raiffeisen Bank.

«Au fost doua zile de super festival, un BikeFest 2016 cu mai multe competitii, cu si mai multi biciclisti prezenti in parc si multa distractie. Numarul biciclistilor, in crestere de la un an la altul, dovedeste ca suntem uniti si, intr-un final, vom fi atat de multi incat o sa avem piste si parcari, drepturi si respect in trafic. Venind la BikeFest, este clar, sustii comunitatea si lupti pentru drepturile tale. Le multumim sponsorilor, partenerilor si tuturor biciclistilor care ne-au fost alaturi la BikeFest si speram sa ii avem alaturi si la editia de anul viitor! », a declarat Raluca Fiser, presedintele Asociatiei Green Revolution.

BikeFest 2016 a insemnat doua zile de:

  1. Doua curse Urban Race: una dedicata mountainbikerilor – Urban Race MTB – cu peste 400 de participanti si una iubitorilor curselor de sosea – Urban Race Road, cu peste 200 de participanti.
  2. Tur ciclist caritabil – Pedalam pentru zambete. Peste 200 de biciclisti s-au alaturat demersului nostru si au pedalat pentru copiii care au nevoie de ajutorul nostru pentru a putea ajunge mai usor la scoala. Astfel, 10 biciclete ale Asociatiei Green Revolution vor aduce zambete pe fetele acestor copii.
  3. Peste 1.000 de persoane si-au testat rezistenta fizica la Cel mai mare marathon de cycling din Romania, organizat de World Class Romania. 200 de biciclete, 6 ore de marathon si cei mai buni instructori de cycling au pregatit o atmosfera plina de energie pe durata celor care au participat.
  4. Doi pe bicicleta, cea mai amuzanta competitie dedicata cuplurilor, prietenilor sau familiei a adunat peste 30 de echipe la start.
  5. Speed Race– Peste 30 de biciclisti si-au testat energia si abilitatile de biciclist in competitia de viteza.
  6. X-treme Bike – Scoala de Pedalat, Alex, Mihai si Alex i-au invatat pe doritori ce inseamna latura extrema a sportului pe bicicleta si le-au si testat indemanarea printr-o competitie.
  7. BikeFest Expo a adus cele mai importante magazine si cei mai cunoscuti producatori de biciclete cu super oferte la biciclete si accesorii.
  8. Vinyl, Rum, Tapas & Wine – a adunat peste 2.000 de persoane
  9. Kids Race – Peste 50 de copii si-au testat abilitatile de mici biciclisti urbani.

BikeFest este un eveniment organizat in scopul consolidarii comunitatii de biciclisti si promovarii bicicletei ca mijloc de transport alternativ. Astfel, in cadrul celor doua zile de eveniment vor fi organizate activitati cu si despre biciclete, dedicate tuturor iubitorilor acestui sport. BikeFest este un eveniment organizat de Asociatia Green Revolution in parteneriat cu Raiffeisen Bank.

Abonează-te la newsletter și primești informații despre pachete, reduceri, sfaturi, noutăți și evenimentele pe care le organizăm în cadrul proiectelor noastre de biciclete.

I'Velo » Icon „Newsletter”